
Fiindcă Paștele se apropie cu pași repezi, v-am pregătit câteva informații utile care să vă ajute să treceți mai ușor peste această perioadă plină, atât din punct de vedere culinar cât și din punct de vedere emoțional, căci aceste Sărbători nu sunt unele obişnuite. Dacă până acum obișnuiam să-i adunăm la masa noastră pe toți cei dragi, acum suntem obligați să păstrăm distanța față de ei și să petrecem într-un număr cât mai restrâns.
Împreună cu Dna. Dr. Sorina Postelnicu, medic specialist Medicină Internă al Clinicii Sala Palatului, trecem în revistă cei mai importanți pași pe care este necesar să îi parcurgem, în special dacă venim dintr-o perioadă în care am ținut post, pentru a evita cu orice preț vizitele la spital, în aceste zile în care medicii duc o luptă titanică împotriva noului coronavirus.
Fie că este vorba de tot postul sau prima și ultima săptămână a lui, corpul simte rapid schimbările și trebuie să îi acordăm timp pentru a reveni la alimentația obișnuită. De aceea, este important să știți că trecerea bruscă la o alimentație greu de digerat, bazată pe carne și produse cu conținut mare de grăsime și zaharuri procesate, poate cauza serioase probleme de sănătate, mai ales în cazul persoanelor vârstnice sau care au afecțiuni digestive, renale și pancreatice (dischinezie biliara, gastrita cronica, boala de reflux gastro-esofagian, sindrom de intestin iritabil, diabet zaharat, boala cronica de rinichi, hipertensiune arteriala, pancreatita cronica).
O masă îmbelșugată vă poate cauza greaţă, dureri de cap şi o stare de slăbiciune, stimulând excesiv activitatea biliară şi a pancreasului. Așadar, este bine să aveti în vedere câteva aspecte esențiale în păstrarea unui echilibru alimentar pe durata Sărbătorilor.
- Consumați lichide în cantități adecvate – hidratarea este foarte importantă în orice moment, indiferent de stilul de alimentație. Pentru o digestie cât mai bună, consumați cât mai multă apă, supe și ciorbe slabe.
- Mâncați cantități mici de alimente cu conținut mare de grăsime – alimentele care au fost evitate în perioada postului (carne, ouă și lactate) trebuie introduse treptat și în cantități mici, pentru a evita indigestiile.
- Mestecați bine mâncarea – digestia începe din cavitatea bucală așa că mestecați bine alimentele, astfel încât senzația de sațietate să apară la o cantitate mai mică de alimente ingerate.
- Mizați pe legume și fructe – pe lângă carnea și ouăle care își vor găsi locul pe masa de Paște, adăugați garnituri din legume proaspete și fructe, care vor ajuta digestia.
- Aveți grijă la dulciuri – în aceasta perioada suntem tentați să pregătim cât mai multe feluri de mâncare si prăjituri, ceea ce nu e neapărat un lucru rău, atâta vreme cât facem totul cu măsură. Pentru a menține totuși un echilibru alimentar, e recomandat sa gustam cate puțin din fiecare fel și doar o bucată de prăjitură.
- Luați o CINĂ ușoară – chiar dacă v-a mai rămas mâncare de la prânz, încercați să nu o mâncați la cină! Pentru masa de seară alegeți preparate ușor digerabile ca salatele sau peștele.
Nu uitați că excesele dăunează organismului!
Sărbători cu sănătate vă dorim!