ORL

Servicii

Tarife

Dr. Andreea Pîrvan

MEDIC SPECIALIST ORL


Competență în endoscopie. Dna dr. Pîrvan acordă consultații atât cu CASMB, cât și cu plată în cadrul Clinicii Sala Palatului.

Ce este ORL?

ORL este acronimul folosit pentru specializarea otorinolaringologie, care desemnează ramura medicală cu ajutorul căreia sunt prevenite, diagnosticate și tratate afecțiunile urechii, nasului, gâtului, căilor respiratorii superioare și sinusurilor.

Consultul de ORL reprezintă de cele mai multe ori primul contact cu medicul specialist otorinolaringolog.

Consultul la această specialitate este printre cele mai complexe din medicină, fiind însoțit de multe ori de alte manevre și investigații suplimentare, ce au rolul de a identifica cât mai exact patologia prezentă.

Care sunt cele mai frecvente afecțiuni din sfera ORL?

Cele mai frecvente afecțiuni pentru care se prezintă pacienții la un consult de ORL sunt:

Afecțiuni la nivelul nasului precum deviații de sept, sinuzite, rinite alergice, polipi nazali;
Afecțiuni la nivelul sinusurilor precum sinuzite, polipi sinusali;
Afecțiuni la nivelul gâtului – laringita, faringita, oreionul, amigdalita;
Afecțiuni la nivelul urechilor – otita, eustachia, tinitusul, furunculii canalului urechii, dopuri de sulf.

Cum se desfășoară un consult ORL?

Orice consult clinic începe cu o anamneză, practic o serie de întrebări orientate spre a direcționa un prim diagnostic de etapă. Întrebările vor include vârsta, tipul de activitate, afecțiuni cunoscute, istoricul simptomelor actuale.

Examenul clinic, sau a doua etapă a consultului ORL, presupune examenul gâtului, gurii, nasului și al urechilor. Pacientul va fi așezat pe un scaun pivotant, special pentru examinarea nasului, gâtului și urechilor. Cu ajutorul unor instrumente specifice precum otoscopul, speculul nazal și spatula, se vor examina toate aceste aparate.

Ulterior, în funcție de suspiciunea medicului și a diagnosticului de etapă, se vor indica și alte investigații suplimentare, precum audiometria, timpanometria, videolaringoscopia, examen CT, RMN.

Despe ORL