Ce presupune o vizită la medicul ginecolog?

Obstetrica ginecologie este specialitatea medicală care se ocupă cu studiul morfo-fiziopatologiei organelor genitale feminine ca parte a întregului organism, al proceselor biologice legate de reproducere și tratamentul stărilor patologice din sfera genitală.

Ce tratează medicii ginecologi?

Un doctor ginecolog oferă sfaturi și îngrijiri medicale necesare pentru o gamă largă de probleme de sănătate. Printre acestea se numără: menstruația, fertilitatea, sarcinile, bolile cu transmitere sexuală, dezechilibrele hormonale sau viața sexuală.

Alegerea unui medic ginecolog împreună cu care să construiești o relație de încredere joacă un rol important în sănătatea ta și modul în care te raportezi la diferitele simptome și schimbări care apar de-a lungul timpului.

Printre afecțiunile tratate de medicii ginecologi se numără:

  • Tulburări menstruale
  • Durere pelvină
  • Sindromul ovarului polichistic
  • Fibroame uterine
  • Bolile cu transmitere sexuală
  • Infecțiile vaginale
  • Cancer de col uterin
  • Patologia sânului

Când ai nevoie de o vizită la un doctor ginecolog?

Pentru a identifica din timp diferite afecțiuni sau pentru a monitoriza modul în care corpul tău răspunde la tratamentele primite, atunci când este cazul, este recomandată programarea controalelor ginecologice regulate. 

Este indicat să te adresezi un doctor ginecolog atunci când prezinți unul sau mai multe dintre următoarele simptome:

  • Sângerări între menstruații sau după menopauză;
  • Sângerări vaginale anormale (abundente sau foarte reduse)
  • Scurgeri vaginale suspecte sau post contact sexual
  • Dureri, mâncărimi sau inflamații în zona vaginală;
  • Răni sau noduli în zona genitală;
  • Durere sau senzația de presiune la nivelul bazinului;
  • Disconfort în timpul actului sexual
  • Infertilitate.
IMG_1624

ALINA ION

MEDIC PRIMAR GINECOLOGIE

Medic primar obstetrică ginecologie în Contract cu Casa de Asigurări București. Competență în colposcopie, histerescopie și ultrasonografie obstetricală și ginecologică.

Servicii medicale

Ce se întâmplă în cadrul unui control ginecologic variază în funcție de motivul pentru care te adresezi unui doctor ginecolog. În general, un astfel de consult poate cuprinde:

O discuție: această discuție poate cuprinde detalii despre motivul consultului ginecologic, fertilitatea, viața sexuală, boli cu transmitere sexuală, etc. Detaliile care sunt aduse în discuție pot varia de la caz la caz, adesea în funcție de vârsta pacientei și starea sa de sănătate.

Un examen fizic: în general, acest examen poate cuprinde măsurarea semnelor vitale, o examinare a pelvisului sau palparea sânilor.

Proceduri suplimentare. În funcție de simptomele cu care te prezinți la un doctor ginecolog, acesta poate recomanda unele dintre următoarele proceduri: biopsie cervicală, analize de sânge și urină, colposcopie, histerectomie sau examinare cu ultrasunete. Se pot indica și intervenții locale precum biopsia de col, biopsia de endometru.

Examinarea aparatului genital feminin și a sânului.

Colposcopia este o procedură realizată de către medicul specialist de obstetrică ginecologie.

Cu ajutorul acestei proceduri, medicul vizualizează suprafața internă a vaginului și cervixul uterin.

Colposcopul este compus dintr-o serie de lentile optice și o sursă de lumină. Cu ajutorul lor, imaginea este mărită de mai multe ori, medicul putând examina astfel țesutul cervixului și al peretelui vaginal cu mult mai multă precizie. Se notează apoi localizarea leziunii descoperite, zona de transformare, vasele anormale și atipice și zonele care au devenit albe sub influența aplicării acidului acetic diluat.

În unele cazuri, se pot recolta și bucăți de țesut, cu scopul de a fi examinate în laborator. Această procedură poartă numele de biopsie cervicală.

Examinarea durează între 10 și 20 de minute, uneori poate dura puțin mai mult, și este foarte asemănătoare cu un test Babeș-Papanicolau. De regulă, pacienta este supusă unei colposcopii dacă a avut un rezultat anormal la testul Babeș-Papanicolau, astfel încât medicul ginecolog să poată diagnostica în timp util orice fel de probleme.

Cele mai comune nevoi de a efectua colposcopii pot fi:

  • dacă rezultatele testului Babeș-Papanicolau sunt anormale;
  • dacă cervixul arată anormal în timpul examinării pelvine;
  • dacă analizele arată că pacienta are HPV, adică virusul papiloma uman;
  • dacă pacienta are sângerări inexplicabile (cum ar fi sângerări după raportul sexual) sau alte probleme în sfera aparatului reproducător.

Dispozitivul intrauterin (DIU), cunoscut de majoritatea ca sterilet, este una dintre cele mai folosite metode de contracepție din lume.

Steriletul este introdus în uter, unde limitează atât contactul spermei cu ovulul cât și implantarea acestuia dacă este fecundat.

Eficacitatea unui sterilet este incontestabilă, reducând semnificativ riscul de sarcină neplanificată și posibilitatea unei erori umane care vine cu grija față de administrarea unei pilule contraceptive sau de folosire a prezervativelor.

Exista diferite tipuri de sterilet ce pot fi montate, printre cele mai comune numărându-se:

  • Steriletul hormonal sau pe baza de hormoni: Steriletul cu hormoni eliberează progestin, care are rolul de a întări mucusul cervical, împiedicând pătrunderea spermatozoizilor în uter.
  • Steriletul din cupru: Steriletul de cupru este una dintre cele mai eficiente și des folosite metode contraceptive care se bazează exclusiv pe rolul cuprului care neutralizează spermatozoizii.
  • Steriletul cu fir de aur: Steriletul cu fir de aur „Gold T” este alcătuit dintr-o structură de polietilenă având forma de „Y” și pe a cărei axă verticală este înfășurat un fir de cupru cu nucleu de aur.

După montarea steriletului, acesta poate fi scos oricând, dacă te decizi să rămâi însărcinată sau te confrunți cu efecte secundare problematice. De asemenea, dacă te decizi să ai un copil după montarea unui sterilet, fertilitatea revine la normal imediat după înlăturarea dispozitivului de către medicul ginecolog.

Procedura nu este dureroasă, durează aproximativ 15-20 de minute și doar în anumite cazuri poate necesita anestezie.

Ecografia transvaginală este o procedură imagistică realizată de către medical imagist obstetrico-ginecolog. În timpul acestei proceduri, medicul va introduce un instrument asemănător unei baghete (transductor) în cavitatea vaginului, în timp ce pacienta stă pe spate sau pe masa de examinare ginecologică. Transductorul emite unde sonore care atunci când se lovesc de pereții vaginului produc imagini ce pot fi vizualizate pe ecranul ecografului. Pe el se afișează organe precum ovarul, uterul, peretele vaginal.

Ecografia transvaginală este o procedură sigură, neiradianta, ce poate fi repetată de oricâte ori există o suspiciune.

Ecografia transvaginală poate fi utilizată atunci când dorim să:

  • Confirmăm o sarcină
  • Determinarea vârstei sarcinii
  • Monitorizarea bătăilor cardiace ale bebelușului
  • Identificarea semnelor de alarmă în derularea sarcinii (ex: placenta previa)

Ecografia transvaginală nu este dureroasă, transductorul fiind modelat după forma internă a vaginului, astfel încât el nu va apăsa excesiv pe țesuturi. De asemenea, gelul lubrifiant care se aplică pe transductor ajută la inserția și manevrarea mai blândă a acestuia. Procesul se poate simți similar unui examen Papanicolau.

Avem contract cu CAS și OPSNAJ București și țară pentru ginecologie – Dr. Cristina Romanescu (consult).