Testul Papanicolau, o investigație simplă ce îţi poate salva viaţa

De ce este atât de important și de ce trebuie efectuat periodic, dar mai ales care sunt recomandarile de care trebuie să țineți cont atunci când efectuați acest test? Specialistul Obstetrică- Ginecologie din cadrul Clinicii Sala Palatului, Dr. Cristina Romanescu, răspunde la aceste întrebări.

Descoperit în anul 1928 de dr. George Papanicolau, testul reprezintă cea mai bună metodă de a depista dintr-o fază timpurie cancerul de col uterin sau eventualele modificări ale colului ce pot fi asociate cu inflamaţiile, infecţiile. Testul Papanicolau este o investigaţie simplă și ușor de făcut, ce se poate efectua în cadrul unui control ginecologic de rutină și este recomandat a fi făcut anual de către orice femeie.

În România anual sunt descoperite 3308 de noi cazuri de cancer de col uterin, jumătate din aceasta cifră, 1743 reprezentând decese. Cancerul de col face victime deoarece femeile merg prea târziu la medic. Această afecţiune împreună cu cancerul de sân reprezintă aproape 34% din numărul total de noi afecţiuni oncologice descoperite anual. România se află pe primul loc din țările Uniunii Europene în ceea privește mortalitatea prin cancer de col uterin.

Sursa: *Global Cancer Observatory – All Rights Reserved – Iulie, 2020

Ce este Testul Babeș-Papanicolau?

Testul Babeș-Papanicolau este un examen microscopic morfologic al unui frotiu celular obținut prin exfoliere cu o periuță la nivelul colului uterin. Scopul acestui test este reprezentat de detecția celulelor anormale de la nivelul colului, dintr-o faza timpurie, inainte ca acestea să se transforme în leziuni canceroase. Practic, este cel mai important test pentru paciente de a depista cancerul de col uterin, care făcut regulat, an de an salvează vieţi.

Testul Babeș Papanicolau permite identificarea și tratarea celulele atipice cu mult înainte ca orice simptom să apară, motiv pentru care este foarte important ca femeia să se testeze. Cancerul de col uterin este frecvent asimptomatic sau simptomele pot să apară când boala se află deja într-un stadiu avansat. Cu cât descoperim aceasta afecţiune în stadiile ei incipiente cu atât șansele de vindecare sunt mai mari. De asemenea, cu ajutorul testului Papanicolau pot fi depistate infecţiile genitale, fiind un prim pas în vindecarea acestora.”

Cum se face Testul Babeș-Papanicolau?

Probele pentru testul Papanicolau se recoltează în timpul unei consultaţii de rutină. “Nu este dureros, nu implică o intervenţie agresivă sau invazivă, este ușor de recoltat și durează foarte puţin. Celulele se recoltează din colul uterin, cu ajutorul unei periuţe speciale, urmând ca probele să fie trimise la laborator. Este important ca pacienta să fie relaxată în timpul procedurii și să respire profund, pentru ca speculul să fie introdus mult mai ușor în momentul recoltării.  Pacienta își poate relua imediat activitatea zilnică fără nicio problemă.”

Când se recoltează și în ce constă pregătirea Testului Babeș-Papanicolau?

Testul nu trebuie efectuat în timpul menstruatiei și cea mai potrivită perioadă pentru recoltare este mijlocul ciclului menstrual, între ziua 10 și 20 a ciclului menstrual (în care ziua 1 este prima zi a menstruaţiei).

 “Câteva recomandări pe care pacienta ar trebui să le respecte în pregătirea pentru efectuarea testului sunt: să nu se folosească creme, ovule, tampoane sau alte soluţii intravaginale, și evitarea contactului sexual cu 48 de ore înainte. Acestea ar putea altera rezultatul testului.”

La ce vârsta se face testul Babeș-Papanicolau?

Odată cu împlinirea vârstei de 21 de ani, medicii recomandă tinerelor testul Papanicolau obligatoriu, o dată pe an. “Există însă și anumite cazuri când pacientei i se poate recomanda testarea chiar dacă are mai puţin de 21 de ani dacă au o simptomatologie, modificări  sau discomfort și pacienta se poate prezenta la medic. Chiar dacă femeia este la vârsta menopauzei, efectuarea testului se face anual pana în momentul în care doar medicul ginecolog recomanda întreruperea acestei investigaţii.”

Care pot fi rezultatele testului Babeș-Papanicolau?

Rezultatul testului Papanicolau este gata, de regulă, în două săptămâni de la recoltare și poate arăta astfel:

  • Normal – atunci când nu există celule anormale
  • Inflamaţie – indică existenţa unor celule ușor anormale, care se pot datora unei inflamaţii/infecţii
  • Anomalii – indică existenţa unor celule anormale, care pot însemna modificări pre-canceroase de mai multe tipuri.

Fiecare tip de rezultat îți va fi explicat de medicul tău. Dacă testul găsește modificări citologice cervicale, medicul tău îți va recomanda teste suplimentare: colposcopia, chiuretajul endocervical sau biopsia. Rezultatele acestor teste îl vor ajuta pe medic să stabilească diagnosticul și tratamentul adecvat.

Planifică din timp controlul periodic la medicuil ginecolog și testul Babeș-Papanicolau (PAP). Depistarea precoce, urmată de tratamentul potrivit și un management bun al afecţiunii respective conduc la un prognostic net mai bun, și, implicit, la o calitate mai bună a vieţii tale.

Un test simplu ce îţi poate salva viaţa!

Programează-te la numărul 0731.345.129

La Clinica Sala Palatului li se oferă pacientelor servicii de screening prin examen citologic exfoliativ al tractului genital Babeş-Papanicolau, prin tehnica clasică şi în mediu lichid, detecţie şi genotipare HPV, consult ginecologic cu colposcopie si consiliere.

Preț testări:

  • Citologie cervico-vaginala Babes-Papanicolau: 65 ron
  • Citologie cervico-vaginala Babes-Papanicolau in mediu lichid: 105 ron
  • Screening cancer cervical: Test PAP si HPV AND genotipare extinsa: 550 ron

Surse de documentare: https://gco.iarc.fr/today/data/factsheets/populations/642-romania-fact-sheets.pdf

Măsuri de protecție suplimentare în clinică

În contextul situației generate de pandemia de Coronavirus – COVID19, principala noastră preocupare rămâne grija pentru pacienți și pentru personalul medical. Ne dorim că toți pacienții care ne trec pragul în aceste zile să fie în siguranță și să beneficieze de cele mai bune condiții de diagnostic și tratament.  

Măsuri de prevenție și protecție în Clinica Sala Palatului

  • Orice prezentare în clinică se face doar în urma unei programări prealabile.
  • Înainte cu o zi de prezentare la programare, pacienților li se face triajul epidemiologic telefonic, conform Chestionarului de evaluare a riscului de infectare cu noul Coronavirus COVID-19. Pacienții sunt sfătuiți să nu vină însoțiți, excepție făcând copiii și persoanele ce nu se pot deplasa singure. De asemenea, aceștia sunt rugați să nu vină mai devreme de ora la care sunt programați.
  • Programările sunt făcute astfel încât să nu se suprapună mai mult de 6 pacienți în sala de așteptare, conform cu distanțarea locurilor de așteptare la o distanță de 2 metri între ele.

La prezentarea în clinică

  • Pacientul își șterge tălpile pe covorașul îmbibat cu soluție dezinfectantă pe bază de clor.
  • La intrarea în clinică se dezinfectează în mod obligatoriu pe mâini.
  • Pacientului i se înmânează o mască, în cazul în care nu are deja una. Este obligatoriu purtarea măștii pe tot parcursul vizitei în clinică.
  • Pacientului i se măsoară temperatura.
  • Acesta completează și semnează Chestionarul de evaluare a riscului de infectare cu noul Coronavirus COVID-19.
  •  Pacientul este înregistrat și  îndrumat către cabinetul medical.
  • În sala de așteptare scaunele sunt așezate la o distanță de 2 metri între ele pentru a se păstra distanța socială.
  • La finalul consultului, pacientul se oprește la recepție, se încheie formalitățile de plată, se dezinfectează pe mâini și apoi părăsește clinica.
  • După fiecare pacient se decontaminează suprafețele din cabinet.

Tot personalul din clinică este termometrizat la intrarea în tură și înregistrat în registrul epidemiologic. De asemenea, tot personalul poartă echipament de protecție conform regulilor în vigoare.

Realizăm testare serologică și PCR pentru Coronavirus SARS-COV-2

Fundația Inovații Sociale Regina Maria oferă în cele 2 clinici ale sale testare la cerere pentru COVID-19.

Aspecte generale
SARS-COV2:

SARS-COV-2 (Severe Acute Respiratory Syndrome Coronavirus 2) aparține familiei coronaviridae, grup beta-coronavirus. SARS-COV-2 poate determina o infecție respiratorie denumită COVID-19 (Coronavirus infectious disease-2019), cu o perioada de incubație între 2 şi 14 zile.

În majoritatea cazurilor, boala poate debuta cu o simptomatologie uşoară – medie, cu: febră, tuse, dificultăți de respirație, inconstant: diaree, pierdere gust şi miros. O parte dintre aceste cazuri, în special pacienții care prezintă comorbidități asociate (afecțiuni cardiovasculare, diabet zaharat, obezitate, etc.) pot evolua nefavorabil, simptomatologia agravându-se cu: pneumonie interstițială, insuficiență respiratorie, detresa respiratorie și deces.

S-au înregistrat și cazuri de pacienți asimptomatici testați pozitiv.

Testarea:

Testul de referință (standardul de aur) pentru diagnosticarea specifică COVID-19, este reverse transcription real time PCR ( RT-PCR). Acest test determină prezența virusului, în cel mai scurt timp de la expunere, la poarta de intrare în organism, prin detectarea ARN viral la nivelul nazofaringelui (recoltarea se va face cu un tampon steril ca și în cazul exudatului nazofaringian).

Pe lângă testarea RT-PCR, există și posibilitatea efectuării unor teste serologice (din sânge), care evidențiază prezența anticorpilor anti virus SARS-COV-2.

În general, anticorpii (imunoglobuluine: A, M, G, D) ne arată răspunsul imunitar al organismului la prezența virusului (antigenului viral). Organismul va începe producerea de anticorpi după ce virusul va trece de poarta de intrare (nazofaringe/conjunctivă oculară) și va infecta organismul. În majoritatea infecțiilor virale, timpii de apariție ai anticorpilor sunt următorii: cei mai devreme apar IgA, urmat imediat de IgM, ultimii apar anticorpii IgG care se și mențin pozitivi pentru o perioadă mai lungă de timp. Pentru faptul că rămân prezenți în sânge o perioadă lungă de timp, în majoritatea infecțiilor virale, anticorpii IgG sunt considerați anticorpi de protecție. Ei ne arată și faptul că, la un moment dat am trecut prin boală.

Până în momentul de față, nu există informații complete referitoare la timpii de desfășurare a răspunsului imun (momentul apariției anticorpilor, persistența anticorpilor, capacitatea lor de a neutraliza virusul SARS-COV-2, etc). Încă exista studii în desfășurare la nivel internațional.

Concluzionând, testele serologice pot fi utilizate în detectarea persoanelor care au dezvoltat un răspuns imun în cadrul unei infecții acute, sau în cadrul unei infecții anterioare (care au trecut prin infecție). Pot fi utile în detectarea infecțiilor asimptomatice sau simptomatice. Pot fi utile în momentul în care este testat negativ RT-PCR, un pacient care se află într-o perioadă de final a infecției.

Pentru aceste teste există și limitări, de ex.: obținerea unui rezultat fals negativ, dacă pacientul este testat imediat după expunerea la virus.

Combinarea celor doua metode de testare, RT-PCR și serologică, va crește rata de detectare a infecției cu virusul SARS-COV-2 la peste 90%.

Preț testări:

  • Test serologic IgM și IgM – 250 Ron (125 Ron fiecare)
  • Test RT-PCR – Cu eliberare in 48–72 de ore, bilingv: 390 lei

                            – Cu eliberare in 3–5 zile lucrătoare: 350 lei

Programare la telefon: 0731 345 129

Puncte de recoltare:
📌 Clinica Sala Palatului: Str. Ion Câmpineanu nr. 23, Programări la: 0731 345 129
📌 Policlinica Socială Baba Novac: Str. Dristorului nr. 81-88, Programări la: +40 213 223 020

Recoltăm și la sediul companiei dumneavoastră fără cost suplimentar. Detalii la email: cristiana.mateoiu@fundatiareginamaria.ro

Toate fondurile strânse din realizarea testelor vor fi folosite în scop caritabil, și anume vor fi folosite pentru oferirea de servicii medicale gratuite pacienților fără venituri și fără asigurări medicale și la prețuri reduse celor cu venituri mici.9

Tu știi cum stai cu tensiunea?

Realitatea este că de multe ori neglijăm sau nu acordăm importanţa cuvenită unei afecţiuni periculoase, care de obicei NU doare – hipertensiunea arterială.

Hipertensiunea arterială este o afecţiune sistemică ce presupune depășirea unor valori stabilite ca fiind valori limită. De ce sistemică? Pentru că afectează absolut toate vasele de sânge din organism; toate arterele sunt supuse unui stres presional major și la un moment dat pot ceda. Să ne gândim că arterele au un rol esenţial în funcţionarea fiecărui organ în parte și că prin afectarea acestora, organele „ţintă” se pot degrada, uneori iremediabil. Cele mai afectate organe prin HTA, acelea pe care le-am numit „ţintă” sunt: inima (predispune la apariţia infarctului miocardic, a insuficienţei cardiace, a unor aritmii), creierul (predispune în mod deosebit la apariţia accidentului vascular cerebral), rinichii (predispune la insuficienţă renală, poate chiar la necesitatea dializei), ochii (predispune la apariția retinopatiei hipertensive).

În linii mari, tensiunile arteriale cu valori mai mari de 140 mmHg pentru TA sistolica si 90 mmHg  pentru tensiunea diastolica în condiţii optime de măsurare sunt definite ca anormale. Mai ales înregistrarea repetată a unor astfel de valori duce la stabilirea diagnosticului de hipertensiune arterială.

Ce simţim când suferim de HTA? Ei bine uneori nimic, poate fi total asimptomatică, tocmai de aici vine primul pericol…să nu știm că avem aceasta afecţiune deoarece nu ne prezentam la controalele periodice la medicul de familie. Următorul pericol este acela să știm că avem HTA dar să nu vrem să ne tratăm, sau să știm ca avem, să ne tratăm, însă tratamentul să nu fie suficient încât să obţinem controlul optim al valorilor. Toate aceste situaţii sunt frecvent întâlnite în practică și sunt, bineînţeles, de nedorit.

Sigur că pacienţii hipertensivi pot fi asimptomatici, însă de multe ori simptomul cardinal este durerea de cap. Alte manifestări mai pot fi: durerea în piept, lipsa de aer sau doar o percepţie ciudată și dificil de exprimat prin care pacientul descrie o senzaţie de presiune la nivelul capului. În oricare din aceste situaţii este recomandat să vă măsuraţi tensiunea arterială, lucru care este ușor de făcut chiar și acasă. Există pe piaţă numeroase tensiometre automate foarte ușor de folosit și mai toate acestea au o acurateţe foarte bună.

Odata ce am depistat aceasta problemă, ea trebuie ţinută sub control. Următorul pas este să mergem la medic, fie că este vorba despre medicul de familie, fie că este vorba de medicul de medicină internă sau de cardiolog.  Se vor realiza în acest context mai multe investigaţii ce fac parte din bilanţ precum: ECG, analize de sange de rutina, uneori este foarte utila si monitorizarea Holter TA pe 24 ore (care ne arată exact valorile tensiunii măsurate pe timp de zi, din jumătate în jumătate de oră, iar pe timp de noapte din oră în oră), iar în anumite situaţii este necesară realizarea unei ecografii cardiace.

Medicul va stabili un regim igieno-dietetic care presupune în mod special evitarea excesului de sare, promovarea activităţii fizice și combaterea sedentarismului, și, în funcţie de necesităţi va elabora și o schemă terapeutică medicamentoasă. Toate aceste măsuri, împreună cu o bună colaborare din partea pacientului, duc la un rezultat foarte bun.

Așadar avem soluţii, trebuie doar să fim conștienţi că ţine de noi, atât medici cât și pacienţi, să controlăm acest fenomen atât de frecvent – hipertensiunea arterială, de care, conform statisticilor suferă aproximativ 40% din populaţia României, 35-40% din populaţia la nivel global, estimându-se o creștere cu 15-20% până în 2025 din motive probabil lesne de înţeles, ce ţin de stilul nostru de viaţă.

Deci, cum staţi cu tensiunea?

Autor: Dr. Maria Zăvoianu – Medic Specialist Cardiologie

Ce este medicina internă și când să apelăm la medicul internist

Medicina internă este specialitatea medicală care privește organismul ca pe un tot unitar și care se ocupă cu diagnosticul și tratamentul nechirurgical al majorității bolilor de care suferă adulții (plămani, inimă, stomac, ficat, intestin, sistem urogenital şi altele).

Medicul specialist de medicină internă integrează cazuri complexe cu afectarea mai multor organe și stabilește conduita ulterioară pentru cei cu multiple patologii.

Când trebuie să vă adresați medicului internist?

Dacă pacientul nu știe cărui medic să se adreseze, atunci ar fi recomandat să înceapă cu un consult la medicul internist. Prin consultul oferit de medicul internist, pacientul evită excesul de consulturi medicale care pot să nu fie necesare. Internistul efectuează consultația iniţială, prescrie tratament, și în cazul în care pacientul necesită investigații suplimentare, îl trimite la specialistul corespunzător (de exemplu s-a diagnosticat diabet zaharat – pacientul este îndrumat către medicul diabetolog, pentru suspiciune de cancer – pacientul este trimis la chirurg și oncolog, etc.).

În cazul în care aveți simptome vagi sau neclare, care nu par să țină de un anumit organ, cum ar fi: febra, oboseala, scăderea în greutate, lipsa poftei de mâncare, starea generală proastă, astenie, dureri abdominale, dureri în regiunea lombară, sau pentru orice alte simptome, este util un control inițial la un specialist de medicina internă.

Ce tratează medicul internist?

  • Inima: hipertensiune arterială, cardiopatie ischemică cronică, fibrilație atrială,  insuficiență cardiacă
  • Plămânii: bronșita cronică, astmul bronșic, bronhopneumopatia obstructivă cronică, pneumonia, traheobronșita acută
  • Stomacul: gastrita, boala de reflux
  • Ficatul: hepatita cronică, ciroza compensată
  • Vezicula biliară: dischinezia biliară
  • Colonul: colon iritabil
  • Rinichii: litiaza renală (nisip și pietre de dimensiuni mici), infecții urinare, pielonefrita, insuficiența renală cronică (stadii incipiente)
  • Sângele: anemii, depistare alte boli mai grave (limfoame, leucemii)
  • Scheletul osos și articulațiile: poliartroze și discopatii ale coloanei vertebrale care nu necesită tratament chirurgical
  • Metabolism: dislipidemii, gută sau hiperuricemii

Autor: Dr. Sorina Postelnicu – Medic Specialist Medicină Internă

Sfatul Medicului – Masa de Paște

Fiindcă Paștele se apropie cu pași repezi, v-am pregătit câteva informații utile care să vă ajute să treceți mai ușor peste această perioadă plină, atât din punct de vedere culinar cât și din punct de vedere emoțional, căci aceste Sărbători nu sunt unele obişnuite. Dacă până acum obișnuiam să-i adunăm la masa noastră pe toți cei dragi, acum suntem obligați să păstrăm distanța față de ei și să petrecem într-un număr cât mai restrâns.

Împreună cu Dna. Dr. Sorina Postelnicu, medic specialist Medicină Internă al Clinicii Sala Palatului, trecem în revistă cei mai importanți pași pe care este necesar să îi parcurgem, în special dacă venim dintr-o perioadă în care am ținut post, pentru a evita cu orice preț vizitele la spital, în aceste zile în care medicii duc o luptă titanică împotriva noului coronavirus.

Fie că este vorba de tot postul sau prima și ultima săptămână a lui, corpul simte rapid schimbările și trebuie să îi acordăm timp pentru a reveni la alimentația obișnuită. De aceea, este important să știți că trecerea bruscă la o alimentație greu de digerat, bazată pe carne și produse cu conținut mare de grăsime și zaharuri procesate, poate cauza serioase probleme de sănătate, mai ales în cazul persoanelor vârstnice sau care au afecțiuni digestive, renale și pancreatice (dischinezie biliara, gastrita cronica, boala de reflux gastro-esofagian, sindrom de intestin iritabil, diabet zaharat, boala cronica de rinichi, hipertensiune arteriala, pancreatita cronica).

O masă îmbelșugată vă poate cauza greaţă, dureri de cap şi o stare de slăbiciune, stimulând excesiv activitatea biliară şi a pancreasului. Așadar, este bine să aveti în vedere câteva aspecte esențiale în păstrarea unui echilibru alimentar pe durata Sărbătorilor.

  • Consumați lichide în cantități  adecvate – hidratarea este foarte importantă în orice moment, indiferent de stilul de alimentație. Pentru o digestie cât mai bună, consumați cât mai multă apă, supe și ciorbe slabe.
  • Mâncați cantități mici de alimente cu conținut mare de grăsime – alimentele care au fost evitate în perioada postului (carne, ouă și lactate) trebuie introduse treptat și în cantități mici, pentru a evita indigestiile.
  • Mestecați bine mâncarea – digestia începe din cavitatea bucală așa că mestecați bine alimentele, astfel încât senzația de sațietate să apară la o cantitate mai mică de alimente ingerate.
  • Mizați pe legume și fructe – pe lângă carnea și ouăle care își vor găsi locul pe masa de Paște, adăugați garnituri din legume proaspete și fructe, care vor ajuta digestia.
  • Aveți grijă la dulciuri – în aceasta perioada  suntem tentați să pregătim cât mai multe feluri de mâncare si prăjituri, ceea ce nu e neapărat un lucru rău, atâta vreme cât facem totul cu măsură. Pentru a menține totuși un echilibru alimentar, e recomandat sa gustam cate puțin  din fiecare fel și doar o bucată de prăjitură. 
  • Luați o CINĂ ușoară – chiar dacă v-a mai rămas mâncare de la prânz, încercați să nu o mâncați la cină! Pentru masa de seară alegeți preparate ușor digerabile ca salatele sau peștele.

Nu uitați că excesele dăunează organismului!

Sărbători cu sănătate vă dorim!

Solidaritate si sprijin pentru medicii de familie varstnici


In aceste zile dramatice prin care le parcurgem cu totii, cand intreaga lume este rascolita de o situatie cu care nu s-a mai confruntat nimeni pana acum, noi, medicii si personalul medical al Clinicii Sala Palatului din cadrul Fundatiei Inovatii Sociale Regina Maria, dorim sa va intindem o mana de ajutor voua, medicilor de familie din vecinatatea noastra, si in mod special, in semn de profund respect, confratilor nostri medici de familie cu varsta de peste 60 de ani!

Nimeni nu stie cum vor evolua lucrurile si ce alte restrictii vor mai fi impuse, insa ce putem face chiar acum este sa ne punem la dispozitia voastra astfel:
>         Pentru medicii de familie care au peste varsta de 60 de ani, in dorinta noastra de a va proteja, putem prelua GRATUIT pacientii care au nevoie de consultatii urgente interna si pe carenu ii mai puteti consulta in cabinetele voastre;
>         Pentru toti medicii de familie, putem prelua pacientii pentru consulturi de specialitate in urmatoarele domenii
·         Medicina Interna (consult, Eco)
·         Cardiologie (consult, Eco, EKG, Holter)
·         Ginecologie (consult, Eco, analize de laborator)
·         Analize de Laborator

Scopul este acela de a ajuta cu monitorizarea pacientilor cronici (unde este cazul) si a pacientilor cu simptomatologie acuta (daca medicul de familie decide ca fiind imperioasa prezentarea pacientului la un consult medical, dupa convorbirea telefonica  cu pacientul).

In semn de solidaritate cu voi si cu intreg sistemul medical romanesc, si noi ne propunem ca printr-un efort comun sa incercam sa evitam pe cat posibil ca bolnavii cronici si toti cei care sunt dependenti de monitorizare medicala, daca au nevoie in mod obligatoriu de o consultatie, sa nu aglomereze Unitatile de Primiri Urgente ale Spitalelor.

Noi suntem inca aici si vom ramane aici pana cand se va decide altfel de catre autoritati!

Care este procedura?

Medicul de familie interesat de aceasta oportunitate va lua legatura cu receptia clinicii, la numarul de telefon mentionat mai jos, urmand ca receptia sa stabileasca impreuna cu medicul de caz data si ora la care pacientul in cauza va veni in clinica. Tot in aceasta discutie telefonica, se vor comunica date legate de istoricul medical al pacientului, plan terapeutic si se va face si triajul conform masurilor de preventie in contextul epidemic actual.

De asemenea, pacientii care au nevoie de consult de specialitate, dar nu este neaparat necesara deplasarea acestora in clinica, pot beneficia de o consultatie telefonica gratuita, urmand aceeasi procedura de mai sus, in functie de programul medicului specialist.


Clinica noastra este un proiect social al Fundatiei Inovatii Sociale Regina Maria iar preturile practicate sunt mici si foarte mici (in functie de veniturile pacientilor).


Date de contact Clinica Sala Palatului

Adresa: Str. Ion Campineanu, 23, sector 1, Bucuresti (langa Senia Music)
Telefon: 0731 345 129. Mentionam ca acest numar de telefon este destinat doar medicului de familie, nu si direct pacientului!
Website: www.clinicasalapalatului.ro

Prof. Dr. Dana Craiu: consult de neurologie pediatrică şi EEG la Clinica Sala Palatului

Neurologie pediatrică pentru copii și bebeluși

Cu o experiență de peste 20 de ani în neurologie pediatrică, dna. Prof. Dr. Dana Craiu așteaptă micii pacienți la Clinica Sala Palatului pentru diagnosticarea și tratamentul bolilor sistemului central și periferic și ale sistemului muscular.

Neurologia pediatrică joacă un rol important în evaluarea neurologică periodică a copiilor născuți prematur, precum și a tuturor nou-născuților cu risc de a dezvolta sechele neurologice, având drept scop depistarea și tratarea precoce a oricărei afectări a sistemului nervos.

Această disciplină se ocupă cu diagnosticarea, tratarea sau monitorizarea multor suferințe neurologice la copii și bebeluși, cum ar fi: epilepsia, cefaleea, migrena, afecțiunile neuromusculare, traumatismele cranio-cerebrale, întârzierile în dezvoltarea psihomotorie, convulsiile febrile, tulburările de limbaj, vertijul, pavorul nocturn, torticolisul paroxistic benign, malformațiile și tumorile sistemului nervos, afecțiunile nervilor cranieni, etc.

Pentru depistarea și tratarea acestori boli neurologice la copii, în cadrul Clinicii Sala Palatului, dna Prof. Dr. Craiu efectuează evaluarea neurologică și servicii de investigare EEG.

Tarife:

  • Consult – 375 RON
  • EEG de veghe – 200 RON
  • Video EEG de somn și veghe – 550 RON
  • Holter EEG – 1000 RON

Pe Dna. Prof. Dr. Craiu o puteți găsi la Clinica Sala Palatului în fiecare marți, între orele 14:30 – 18:30, iar pentru programare rapidă sunați la:

+40 731 345 129

+40 372 126 405

Vedeți alte specialități disponibile în clinică aici.

Formare: Dna Prof. Dr. Craiu este Profesor de Neurologie Pediatrică la Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” București, România. A absolvit în 1993 aceeași Universitate și de atunci și-a îmbunătățit continuu cunoștințele de neurologie pediatrică, având un interes special în domeniul epilepsiei și electroencefalografiei (EEG). În prezent conduce disciplina și Clinica de neurologie Pediatrică de la Spitalul Alexandru Obregia (din 2007). După un scurt fellowship la Centrul Terțiar de Epileptologie Heemstede (2000) în domeniul epilepsiei și electroencefalografiei, Olanda – sub supervizarea lui Walter van Emde Boas, și-a susținut teza de doctorat în domeniul epilepsiei la UMF “Carol Davila” din București cu tema “Epilepsiile frontale”, în 2004.

Despre Dna. Prof. Dr. Dana Craiu

Activitate: A dezvoltat primul laborator video-EEG din țară și a început evaluarea prechirurgicală la copii în Romania (2001), primele operații de success pentru chirurgia epilepsiei având loc după 2007 la Spitalul Bagdasar-Arseni. Dupa această dată a fost creat Grupul Român de lucru pentru chirurgia epilepsiei (împreună cu Ioana Mîndruță și Cristina Panea, Jean Ciurea, Oana Tarta-Arsene, etc). Dana Craiu susține în fiecare an cursuri educative în domeniul electroencefalografiei la copil și adolescent înca din 2004 și a organizat numeroase cursuri de epileptologie pentru diverse niveluri de pregătire, încă din 2001. Peste 300 de cursanți au fost pregătiți de ea și echipa ei.

Dna. Prof. Dr. Craiu este activ implicată în activitățile ILAE (Liga Internațională Împotriva Epilepsiei) din 2009, ca membru al Comisiei Pediatrice –Task Force pentru Ghidurile privind Crizele Epileptice Infantile și ca membru numit în CEA ILAE (Comisia Afacerilor Europene a ILAE) din 2013. Dna. Prof. Dr. Craiu a fost implicată activ în organizarea cursurilor EPNS 2009-2011 și a Conferinței Europene de Cercetare în Neurologia Pediatrică a EPNS în București în 2014. Interesele principale în cercetare ale Dnei. Prof. Dr. Craiu sunt EEG și epilepsia. Ea este implicată în cercetarea Geneticii Epilepsiei (Consorțiul European EuroEPINOMICS), cogniția în epilepsie, calitatea vieții în epilepsie, etc. Dna. Prof. Dr. Craiu a condus grupul român care s-a alăturat proiectului E-pilepsy implicat în Chirurgia Epilepsiei și din 2016 conduce grupul român care a aderat la Epi-CARE (Rețeaua Europeană de Centre de Referință pentru Epilepsii Rare și Complexe). Este autor și coautor a mai mult de 60 publicații în domeniul neurologiei pediatrice. Este instructor VIREPA pentru cursul internațional „EEG in the management of Diagnosis and Management of Epilepsy – basic”.

Funcții în cadrul Societății Europene de Neurologie Pediatrică (European Pediatric Neurology Society):

  • Președinta Comisiei Europene a Adviseri-lor Naționali de Neurologie Pediatrică
  • Președinta Board-ului European de formare în Neurologie Pediatrică
  • Reprezentant în Board-ul Societății Europene de Neurologie Pediatrică
  • Membră în Liga Internațională de Luptă Împotriva Epilepsiei

Alte funcții:
Presedinta Comisiei de Educație și Formare în cadrul Societății Române de Neurologie Pediatrică
Membră în Comisia de Neurologie și Neurologie Pediatrică a Ministerului Sănătății

Domenii de interes: epileptologie, EEG, scleroză tuberoasă

Despre retardul motor: ”E foarte important ca părintele să observe joaca copilului, dacă copilul interacționează cu el, dacă cel mic prinde obiecte și dacă le mută dintr-o mână în cealaltă, dacă folosește la fel ambele mâini. De multe ori, părinții spun: copilul meu este stângaci, dar e dreptaci, însă acest lucru nu se poate spune până la vârsta de un an și jumătate, doi ani. Copilul ar trebui să folosească ambele mâini și abia după doi ani se stabilește emisferul dominant. Dacă părintele observă că cel mic folosește cu precădere o anumită mână, ar trebui să meargă la doctor. Dacă copilul nu face etapele dezvoltării la timp, ar trebui să meargă să facă un control neurologic. Și trebuie știut că un consult neurologic este o evaluare noninvazivă, care nu reprezintă nimic nociv pentru copil”, declară Dna. Prof. Dr. Craiu pentru ziarul Libertatea.

Interviu Dna. Prof. Dr. Craiu la postul TV Trinitas

Pachet Oncologic Femei Complet 139

🌺 Marker tumoral: CA 15.3(marker san)

🌺 Consultatie de medicina interna

🌺 Interpretarea rezultatelor

🌺 + Ecografie Mamara gratuita

Pachet Oncologic Femei Complet

Pachetul costă 179 lei (redus de la 270 lei) și se adresează femeilor și include o ecografie abdominală gratuită. Este disponibil în București și conține:

🌺 Markeri tumorali: CA 19.9 (marker tub digestiv) + CA 125 (marker ovar)

🌺 Consultație de medicină internă

🌺 Interpretarea rezultatelor

🌺 + Ecografie Abdominală GRATUITĂ