Măsuri de protecție suplimentare în clinică

În contextul situației generate de pandemia de Coronavirus – COVID19, principala noastră preocupare rămâne grija pentru pacienți și pentru personalul medical. Ne dorim că toți pacienții care ne trec pragul în aceste zile să fie în siguranță și să beneficieze de cele mai bune condiții de diagnostic și tratament.  

Măsuri de prevenție și protecție în Clinica Sala Palatului

  • Orice prezentare în clinică se face doar în urma unei programări prealabile.
  • Înainte cu o zi de prezentare la programare, pacienților li se face triajul epidemiologic telefonic, conform Chestionarului de evaluare a riscului de infectare cu noul Coronavirus COVID-19. Pacienții sunt sfătuiți să nu vină însoțiți, excepție făcând copiii și persoanele ce nu se pot deplasa singure. De asemenea, aceștia sunt rugați să nu vină mai devreme de ora la care sunt programați.
  • Programările sunt făcute astfel încât să nu se suprapună mai mult de 6 pacienți în sala de așteptare, conform cu distanțarea locurilor de așteptare la o distanță de 2 metri între ele.

La prezentarea în clinică

  • Pacientul își șterge tălpile pe covorașul îmbibat cu soluție dezinfectantă pe bază de clor.
  • La intrarea în clinică se dezinfectează în mod obligatoriu pe mâini.
  • Pacientului i se înmânează o mască, în cazul în care nu are deja una. Este obligatoriu purtarea măștii pe tot parcursul vizitei în clinică.
  • Pacientului i se măsoară temperatura.
  • Acesta completează și semnează Chestionarul de evaluare a riscului de infectare cu noul Coronavirus COVID-19.
  •  Pacientul este înregistrat și  îndrumat către cabinetul medical.
  • În sala de așteptare scaunele sunt așezate la o distanță de 2 metri între ele pentru a se păstra distanța socială.
  • La finalul consultului, pacientul se oprește la recepție, se încheie formalitățile de plată, se dezinfectează pe mâini și apoi părăsește clinica.
  • După fiecare pacient se decontaminează suprafețele din cabinet.

Tot personalul din clinică este termometrizat la intrarea în tură și înregistrat în registrul epidemiologic. De asemenea, tot personalul poartă echipament de protecție conform regulilor în vigoare.

Realizăm testare serologică și PCR pentru Coronavirus SARS-COV-2

Fundația Inovații Sociale Regina Maria oferă în cele 2 clinici ale sale testare la cerere pentru COVID-19.

!!!Ofertă: Prețuri reduse pentru testul RT-PCR oferite din dorința de a fi alături de persoanele cu venituri reduse și care au suspiciuni de îmbolnăvire cu noul coronavirus: 

  • Pensionari si angajați cu venitul sub 2500 de lei
  • Copii, elevi și studenți (aceștia din urmă prezentându-se la recepție cu carnetul de student)

Dovada veniturilor se va face prin adeverință de venit (ANAF), cupon de pensie sau adeverință de salariat. Mai multe despre această ofertă gasiți aici: https://bit.ly/3l13rVr

Aspecte generale
SARS-COV2:

SARS-COV-2 (Severe Acute Respiratory Syndrome Coronavirus 2) aparține familiei coronaviridae, grup beta-coronavirus. SARS-COV-2 poate determina o infecție respiratorie denumită COVID-19 (Coronavirus infectious disease-2019), cu o perioada de incubație între 2 şi 14 zile.

În majoritatea cazurilor, boala poate debuta cu o simptomatologie uşoară – medie, cu: febră, tuse, dificultăți de respirație, inconstant: diaree, pierdere gust şi miros. O parte dintre aceste cazuri, în special pacienții care prezintă comorbidități asociate (afecțiuni cardiovasculare, diabet zaharat, obezitate, etc.) pot evolua nefavorabil, simptomatologia agravându-se cu: pneumonie interstițială, insuficiență respiratorie, detresa respiratorie și deces.

S-au înregistrat și cazuri de pacienți asimptomatici testați pozitiv.

Testarea:

Testul de referință (standardul de aur) pentru diagnosticarea specifică COVID-19, este reverse transcription real time PCR ( RT-PCR). Acest test determină prezența virusului, în cel mai scurt timp de la expunere, la poarta de intrare în organism, prin detectarea ARN viral la nivelul nazofaringelui (recoltarea se va face cu un tampon steril ca și în cazul exudatului nazofaringian).

Pe lângă testarea RT-PCR, există și posibilitatea efectuării unor teste serologice (din sânge), care evidențiază prezența anticorpilor anti virus SARS-COV-2.

În general, anticorpii (imunoglobuluine: A, M, G, D) ne arată răspunsul imunitar al organismului la prezența virusului (antigenului viral). Organismul va începe producerea de anticorpi după ce virusul va trece de poarta de intrare (nazofaringe/conjunctivă oculară) și va infecta organismul. În majoritatea infecțiilor virale, timpii de apariție ai anticorpilor sunt următorii: cei mai devreme apar IgA, urmat imediat de IgM, ultimii apar anticorpii IgG care se și mențin pozitivi pentru o perioadă mai lungă de timp. Pentru faptul că rămân prezenți în sânge o perioadă lungă de timp, în majoritatea infecțiilor virale, anticorpii IgG sunt considerați anticorpi de protecție. Ei ne arată și faptul că, la un moment dat am trecut prin boală.

Până în momentul de față, nu există informații complete referitoare la timpii de desfășurare a răspunsului imun (momentul apariției anticorpilor, persistența anticorpilor, capacitatea lor de a neutraliza virusul SARS-COV-2, etc). Încă exista studii în desfășurare la nivel internațional.

Concluzionând, testele serologice pot fi utilizate în detectarea persoanelor care au dezvoltat un răspuns imun în cadrul unei infecții acute, sau în cadrul unei infecții anterioare (care au trecut prin infecție). Pot fi utile în detectarea infecțiilor asimptomatice sau simptomatice. Pot fi utile în momentul în care este testat negativ RT-PCR, un pacient care se află într-o perioadă de final a infecției.

Pentru aceste teste există și limitări, de ex.: obținerea unui rezultat fals negativ, dacă pacientul este testat imediat după expunerea la virus.

Combinarea celor doua metode de testare, RT-PCR și serologică, va crește rata de detectare a infecției cu virusul SARS-COV-2 la peste 90%.

Preț testări:

  • Test serologic IgM și IgM250 lei (125 lei fiecare)
  • Test RT-PCR preț întreg – 339 lei (Cu eliberare in 48–72 de ore, bilingv)
  • Test RT-PCR PREȚ SPECIAL:
  • 279 lei (pensionari și angajați cu venit până în 2.500 lei, copii, elevi și studenți). Mai multe detalii găsiți aici: https://bit.ly/3galLtC 
  • 309 lei (testări periodice angajați companie). Mai multe informații: https://bit.ly/2Vylpnj

Programare la telefon: 0731.345.129 sau online aici.

Puncte de recoltare:
📌 Clinica Sala Palatului: Str. Ion Câmpineanu nr. 23, Programări la: 0731 345 129
📌 Policlinica Socială Baba Novac: Str. Dristorului nr. 81-88, Programări la: +40 213 223 020

Recoltăm și la sediul companiei dumneavoastră fără cost suplimentar. Detalii la email: cristiana.mateoiu@fundatiareginamaria.ro

Toate fondurile strânse din realizarea testelor vor fi folosite în scop caritabil, și anume vor fi folosite pentru oferirea de servicii medicale gratuite pacienților fără venituri și fără asigurări medicale și la prețuri reduse celor cu venituri micur